Blog
Cu cele mai multe suprafețe de codri seculari dintre țările Uniunii Europene, România a ajuns oaia neagră în ceea ce privește exploatările forestiere ilegale
Se taie și se fură lemn și în alte țări, dar nicăieri ca aici. Thomas Waitz, copreședintele Partidului Verde European, călătorește în întreaga Europă pentru a cunoaște cazurile de devastare a pădurilor și pentru a găsi metode de stopare a acestora. sursa: TVR
12/07/2022
Fara comentarii adaugate
Iunie 2022 pe locul trei în topul celor mai călduroase luni iunie din istoria înregistrată
Iunie 2022 a ocupat locul al treilea în clasamentul celor mai călduroase luni iunie înregistrate până în prezent pe plan global, potrivit datelor publicate joi de serviciul european Copernicus privind schimbările climatice, informează AFP. Iunie 2019 şi 2021 au ocupat primul, respectiv locul al doilea în topul lunilor cele mai călduroase pe scară mondială. Programul Copernicus, care monitorizează climatul cu ajutorul…
11/07/2022
Fara comentarii adaugate
Proiectul „Craiova Curată” îi învață pe tineri cum să colecteze deșeuri separat și despre importanța reciclării
Proiectul „Craiova Curată” are ca scop îmbunătățirea gradului colectare selectivă în municipiul Craiova prin organizarea unor activități menite să atragă atenția asupra acestui proces. În cadrul proiectului, au fost organizate: proiecții de film în aer liber având ca tematică protecția mediului, sesiuni de dezbateri pe teme de mediu, sesiuni de dialog comunitar, competiții de idei de îmbunătățire a gradului de colectare…
08/07/2022
Fara comentarii adaugate
Trasabilitatea: de ce este importantă pentru o economie circulară și sustenabilă
Deșeurile realizate la nivel global vor crește cu până la 70% până în 2050, în timp ce un om creează în medie 500 kg de deșeuri pe an. Cu toate aceste cifre îngrijorătoare, sunt reciclate doar aproximativ 20% din deșeurile de plastic la nivel mondial. În acest scenariu, este o nevoie acerbă de noi sisteme pentru a face o schimbare semnificativă.…
07/07/2022
Fara comentarii adaugate
A intrat în vigoare sistemul privind trasabilitatea deșeurilor transfrontaliere în România
Sistemul de trasabilitate a deșeurilor transfrontaliere, care este un proiect-pilot la nivelul UE, a intrat în vigoare de la 1 iulie, a anuțat ministrul mediului, apelor și pădurilor Tánczos Barna. „Sistemul este dezvoltat de Administrația Fondului pentru Mediu, în colaborare cu Garda Națională de Mediu și presupune înrolarea tuturor companiilor care dețin capacități de reciclare în acest sistem informatic, corelarea capacității de…
06/07/2022
Fara comentarii adaugate
Proprietarii autovehiculelor nepoluante pot primi, la cerere, numere de înmatriculare verzi
Începând cu data de 27 iunie 2022, cele aproximativ 17.000 de vehicule electrice înmatriculate în România, potrivit datelor deținute de D.R.P.C.I.V., pot beneficia de numere de culoare verde, conform noilor reglementări legale. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor devine prima instituție publică din România care deține autovehicule dotate cu numere verzi. „Numerele de înmatriculare dedicate mașinilor nepoluante vor funcționa ca un pașaport…
04/07/2022
Fara comentarii adaugate
Scrisoare deschisă către ministrul mediului, Tánczos Barna
Șeful de ocol demis de la Ghimeș – Cazul de la Ghimeș, unde fosta echipă de conducere a ocolului silvic privat a fost înlăturată, s-a mutat din Valea Trotușului direct în birourile oficialilor de la București. Zilele trecute ministrul mediului, Tanzcos Barna, a primit o scrisoare deschisă de la Gabriel Oltean, fostul șef de ocol, în care acesta solicita clarificări privind…
04/07/2022
Fara comentarii adaugate
Ultima plajă ”sălbatică” de pe litoral: skijeturi, terase, șezlonguri, sute de mașini și rulote din toată țara
Plaja ”sălbatică” din Tuzla este, în fiecare weekend de vară, aglomerată de skijeturi, șezlonguri, umbreluțe și sute de persoane. Salba de mașini se vede încă de când intri pe drumul de pământ, pentru că locurile nu sunt suficiente pe taluz. Apoi, deasupra plajei, pe coastă, erau parcate sute de rulote și mașini, unele de mai bine de-o săptămână. De la Olt,…
29/06/2022
Fara comentarii adaugate
Singura soluţie pentru stăpânirea schimbărilor climatice este creşterea suprafeţelor împădurite
Singura soluţie pentru stăpânirea efectelor schimbărilor climatice este creşterea suprafeţelor împădurite, a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos, la o conferinţă de specialitate. Potrivit ministrului, în România există 8 județe care au mai puțin de 10% terenuri forestiere. “Dezvoltarea sistemelor de irigaţii şi combaterea efectelor schimbărilor climatice prin irigaţii este o soluţie pentru un efect… Nu tratează cauza, ci ajută fermierii şi…
28/06/2022
Fara comentarii adaugate
Spațiile verzi din București, sub 10mp/cap de locuitor
În 1989, fiecare locuitor din București avea la dispoziție, în medie, o suprafață de 16,79 de metri pătrați de spații verzi. În 2006, un raport al Primăriei Capitalei arăta că suprafața de spațiu verde per locuitor s-a redus la 9,67 de metri pătrați. La nivelul anului 2011 a fost finalizat Registrului Spațiilor Verzi (RSV) care făcea inventarul parcurilor și al copacilor…
27/06/2022
Fara comentarii adaugate
Avertisment WWF: Pădurile din ariile protejate riscă să rămână neprotejate
Pădurile din ariile protejate riscă să fie amenințate din cauza unor bâlbâieli legislative care permit proprietarilor să decidă singuri dacă vor să-și protejeze pădurile, pe propria lor cheltuială, sau nu, spun reprezentanții WWF România. Soluția este la îndemâna Ministerului Agriculturii (MADR), care poate avea grijă de aceste păduri direcționând banii europeni, prin intermediul Planului Național Strategic (PNS), către proprietarii care sunt dezavantajați de…
23/06/2022
Fara comentarii adaugate
Romsilva a montat 177 de camere de monitorizare pentru a preveni defrișările ilegale
Romsilva anunţă că a montat 177 de camere de monitorizare pentru prevenirea tăierilor ilegale de pădure. Unele dispozitive verifică automat numerele de înmatriculare ale maşinilor care circulă pe drumurile forestiere. ”Pentru a preveni tăierile ilegale în fondul forestier de stat şi transporturile ilegale de masă lemnoasă, direcţiile silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva au instalat, până în prezent,…
22/06/2022
Fara comentarii adaugate
Nivelurile actuale de CO2 din atmosfera Terrei „nu au mai fost văzute de milioane de ani”
Nivelurile de dioxid de carbon din atmosfera Terrei au crescut până la valori care sunt cu peste 50% mai mari decât cele din perioadele preindustriale ale civilizaţiei umane, au anunţat vineri oamenii de ştiinţă de la National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA) din Statele Unite, informează DPA. Dioxidul de carbon (CO2), măsurat de Mauna Loa Atmospheric Baseline Observatory din Hawaii, au…
22/06/2022
Fara comentarii adaugate
Schimbările climatice. Cum se manifestă și de ce ar trebui să-ți pese de asta?
Schimbările climatice sunt una dintre cele mai mari provocări din istoria omenirii. Ce sunt schimbările climatice? Schimbările climatice reprezintă un set de modificări pe termen lung ale condițiilor meteorologice. În istoria de miliarde de ani a planetei, au avut loc mai multe astfel de episoade, dar în ultima perioadă (de aproximativ 150 de ani), schimbările climatice sunt produse, în principal, de…
21/06/2022
Fara comentarii adaugate
De ce nu are România o lege care să protejeze arborii seculari
Spre deosebire de multe alte țări, România nu are până în momentul de față o lege dedicată protecției arborilor remarcabili, deşi potențialul este enorm. O radiografie în cifre: conform platformei www.arboriremarcabili.ro au fost identificați peste 5.000 de arbori care ar beneficia de acest statut. Arborii remarcabili sunt adesea priviți ca elemente ale moștenirii culturale și istorice de către comunitatea locală, sunt puncte de…
20/06/2022
Fara comentarii adaugate
Direcţia Naţională Anticorupţie efectuează cercetări asupra unor polițiști, din județul Alba, suspectați că protejează ”mafia lemnului”
Poliția din Alba trece printr-un scandal uriaș ca urmare a unei anchete de corupție demarată de Direcția Națională Anticorupție. Polițiști de la toate nivelurile sunt suspecți în dosar, alături de oameni de afaceri care activează în domeniul exploatării lemnului. ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor…
17/06/2022
Fara comentarii adaugate
Green24.ro – În privința problemelor de mediu distanța de la “a știi” la “a înțelege” se măsoară în ani lumină
Inca din anul 2019 un sondaj Eurobarometru arata că 94% dintre cetăţenii din toate statele membre ale Uniunii Europene spun că protecţia mediului este importantă pentru ei. Sondajul a fost efectuat în 28 de state membre ale UE de la momentul respectiv. Aproximativ 27.500 de respondenţi din diferite grupuri sociale şi demografice au fost intervievaţi faţă în faţă, acasă, în limba…
15/06/2022
Fara comentarii adaugate
Green24.ro – Ministerul Mediului vrea să modifice HG privind Sistemul de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind desemnarea administratorului sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile. Reprezentanții RetuRO, compania care a depus la minister documentele necesare pentru a primi acreditarea de a administra viitorul SGR, spun că modificările reprezintă, în anumite, privințe o noutate absolută. “La articolul 19, după alin. (5) se introduce un…
14/06/2022
Fara comentarii adaugate
DNA anchetează polițiști, șefi de post, funcționari din Apuseni, conectați la “Mafia Lemnului”
Joi 9 iunie, editorialul on-line ApuseniInfo promova informatia că procurorii anticorupție efectuau zeci de percheziții în Apuseni și în județul Alba, la mai multe instituții și la domiciliile unor persoane, într-un dosar de corupție și fraudare a fondurilor europene. Publicația a publicat în lunile februarie și aprilie că urmează controale extrem de dure în Apuseni care urmăresc să destructureze “Mafia Lemnului”…
13/06/2022
Fara comentarii adaugate
Se apropie sfârșitul motorului pe combustie internă în Europa?
Parlamentul European ar trebui să voteze în 7 Iunie pentru ca toate autoturismelor și autoutilitarelor noi, începând din 2035 să nu producă emisii de CO2. Practic aceasta ar însemna ca până la acea dată, marii producători să livreze pe piață doar autovehicule nepoluante. 5 motive de ar trebui să ne intereseze votul din 7 iunie Votul este unul extrem de important…
10/06/2022
Fara comentarii adaugate
Alimentele viitorului: banana falsă și fructe de Pandanus
Până în 2050, micul dejun al oamenilor ar putea conține banane false sau fructele copacului Pandanus. Oamenii de știință britanici au întocmit o listă de plante puțin cunoscute care ar putea deveni hrana noastră în următorii ani. Războiul din Ucraina a scos în evidență pericolele pe care le implică dependența de câteva recolte comercializate la nivel mondial. Având în vedere că…
08/06/2022
Fara comentarii adaugate
Păcatul originar și sistemul de management a deșeurilor în România
România ar fi trebuit să construiască 30 de unități menite să gestioneze managementul deșeurilor în paralel cu închiderea a 150 de gropi de gunoi municipal și 1500 de gropi de gunoi ilegale până în anul 2015. Din păcate, infrastructura necesară pentru atingerea acestor obiective nu a putut fi construită în România nici măcar până în 2020, astfel am ratat toate țelurile…
08/06/2022
Fara comentarii adaugate
În 24 de ore se taie aproximativ 13 hectare, din care jumătate dispar fără acte, din pădure
Reprezentant Greenpeace, după ce ministrul Mediului a spus că vremurile cu defrişările masive au apus: În 24 de ore se taie aproximativ 13 hectare, din care jumătate dispar fără acte, din pădure Ciprian Găluşcă, coordonator al campaniei Greenpeace pentru păduri şi biodiversitate, a declarat luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre afirmaţia ministrului Mediului că vremurile cu…
08/06/2022
Fara comentarii adaugate
Green24.ro – Germania introduce abonamentul de 9 euro lunar pentru transportul public – valabil și pentru turiști
Dacă plănuiți o vizită în Germania în această vară, un nou permis de călătorie vă poate ajuta să vă reduceți cheltuielile de transport. După multe luni de negocieri, guvernul federal german a aprobat un plan pentru a încuraja utilizarea transportului public și a atenua efectele inflației. După cum aflăm din ediția online a publicației GEO, Guvernul german a anunțat introducerea în…
07/06/2022
Fara comentarii adaugate