Blog

Vânzările de mașini verzi își continuă creșterea în Europa
Vânzările de mașini verzi (hibride, BEV/electrice și PHEV/ hibrid plug-in) din Europa și-au accelerat creșterea în primul trimestru din 2022, la 13%, de la 6% în ultimele trei luni ale anului trecut, producătorii confruntându-se în continuare cu lipsa componentelor, reiese dintr-o analiză realizată de Strategy&, departamentul de strategie globală din rețeaua PwC. ”România urmează această tendință europeană, vânzările de automobile electrice…
19/05/2022
Fara comentarii adaugate
Exproprieri și defrișări în situri Natura 2000 pentru Autostrada A8 “Unirii”
În cadrul unor întruniri, la care au participat reprezentanţi de la diverse autorităţi, au fost prezentate noi detalii despre stadiul demersurilor pentru Autostrada Unirii. Două şedinţe ale Comisiei de Analiză Tehnică pentru Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi, Secţiunea II – Miercurea Nirajului – Leghin, adică zona montană pe care va construită A8, au avut loc zilele trecute. În…
17/05/2022
Fara comentarii adaugate
Organizațiile de mediu non-guvernamentale avertizează – Nu avem cadrul legislativ pentru protecția mediului privind legea offshore
Cele mai importante organizații non-guvernamentale care se ocupă de domeniul energiei – Greenpeace România, Bankwatch România, 2Celsius, WWF România și Comunitatea Declic trag un semnal de alarmă cu privire la pericolele majore de mediu aduse de propunerile legislative din Parlamentul României (legea offshore) pentru operațiunile din Marea Neagră, ce vizează exploatarea gazelor naturale.  Acestea au transmis către inițiatorii modificării legii offshore –…
16/05/2022
Fara comentarii adaugate
Programul Rabla pentru Electrocasnice va începe pe 17 iunie. Care sunt principalele modificări
Programul Rabla pentru Electrocasnice va începe pe 17 iunie. Anunțul a fost făcut de ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos, în cadrul unei conferințe de presă, pe care a susținut-o alături de președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Adrian Neculaescu. Bugetul de anul acesta al programului este de 100 de milioane de lei, cu 25 de milioane mai mult decât…
12/05/2022
Fara comentarii adaugate
Pe 17 mai, la Bucureşti, este găzduit cel mai mare eveniment din Sud Estul Europei despre energia regenerabilă.
Au mai rămas doar câteva zile până la Conferinţa RESinvest, care soseşte într-un moment istoric pentru Uniunea Europeană – pachetul REPower EU, menit să asigure independenţa energetică a continentului, este pe punctul de a fi votat. Acest pas va accelera semnificativ dezvoltarea energiei curate pe continent. Evenimentele recente din Ucraina au dus la realizări importante pentru noi toţi – printre ele,…
12/05/2022
Fara comentarii adaugate
Doar de la începutul anului Bucureștiul a pierdut câteva hectare de spațiu verde
De la începutul anului Bucureștiul a pierdut câteva hectare de spațiu verde, asta doar cazurile despre care știm și am scris. Este vorba despre o bucată din Parcul Grozăvești, Parcul Prisaca Dornei și o bucată de spațiu verde de pe strada Fabrica de Glucoză. Defrișările au avut loc fără aviz, iar făptuitorii au fost amendați cu 100 de lei de copac…
09/05/2022
Fara comentarii adaugate
“Un’ Doi Trei”, o campanie națională de informare privind colectarea deșeurilor de ambalaje
Asociația OIREP Ambalaje – prin Clean Recycle, Ecologic 3R Ambalaje, Eco-Rom Ambalaje, Eco Synergy, Financiar Recycling, GreenPoint Management și Green Resources Management – lansează Un’ Doi Trei – campania națională de informare și educare privind colectarea separată a deșeurilor de ambalaje pentru populație, care se va desfășura în perioada mai – iulie 2022. Campania este organizată în parteneriat cu Ministerul Mediului,…
05/05/2022
Fara comentarii adaugate
Ministerul agriculturii demarează activități de stimulare a precipitațiilor în zonele cu risc de secetă
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a demarat o nouă etapă a activității experimentale de creștere a precipitațiilor în zonele cu risc de secetă. Astfel, până pe  15 mai 2022 se va desfășura etapa 2022 a „Programului pentru creșterea/uniformizarea precipitațiilor în regiunile Banat, vestul Olteniei, sud-estul și nord-nord-estul României”. ”Efectele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai evidente în România. Avem zone în…
02/05/2022
Fara comentarii adaugate
Peste jumătate dintre companiile locale au planuri de reducere a emisiilor de carbon
Mai mult de jumătate (54%) dintre companiile locale intenționează să-și reducă emisiile de carbon, conform celei mai recente ediții a studiului Deloitte CFO Survey România, desfășurat în rândul a peste 100 de directori financiari din România. Aproape un sfert dintre companiile locale participante la studiu (24%) intenționează să-și reducă emisiile cu 50% sau mai mult, în timp ce 16% au în…
28/04/2022
Fara comentarii adaugate
Ce ai voie să faci pe plajele sălbatice din România
Se apropie minivacanţa de 1 Mai iar unii turişti vor sosi şi pe plajele neamenajate de la Vadu, Cordu sau Midia. Administraţia Biosferei Delta Dunării reaminteşte ce este permis şi ce este interzis pe aceste plaje.  ARBDD precizează că zonele costiere naturale Vadu, Corbu şi Midia fac parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi au statut de “Sit Natura 2000” incluzând…
27/04/2022
Fara comentarii adaugate
Trunchiurile de copaci tăiați din pădure reprezintă semnul că pe acolo au trecut tâlharii de lemn
Este o afirmație tristă dar pare foarte reală:”Politicul este înfrățit cu mafia lemnului și blochează controalele Gărzii Forestiere” În România, jumătate din tăierile de lemn se fac ilegal și, de cele mai multe ori, cu acordul autorităților. În tot acest timp, instituții precum poliția sau procuraturile locale sunt deja acaparate de mafia lemnului. Cu toate acestea, în cadrul Gărzilor Forestiere, mai…
21/04/2022
Fara comentarii adaugate
Care sunt soluțiile de eficientizare energetică alese de specialiștii din domeniu pentru propriile locuințe
Izolarea pereților cu vată minerală, sistemele de pompe de căldură și panouri fotovoltaice și tâmplăria de înaltă performanță au fost menționate ca soluții preferate de eficientizare energetică. Specialiștii din domeniu au explicat, în cadrul Conferinței Green Report „Eficiența energetică a clădirilor. Soluții tehnice și finanțarea lor” care sunt alegerile pe care le-ar face pentru propriile locuințe. Ing. dr. Horia Petran, președintele…
19/04/2022
Fara comentarii adaugate
Comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevičius, a declarat că defrișările din România sunt o activitate infracțională
Comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevičius, a criticat România pentru modul lent în care țara noastră a implementat legislaţia UE în domeniul mediului. Prin urmare, Guvernul are datoria de a remedia cât mai repede problemele, data limită fiind finalul anului 2022. Comisarul european pentru mediu: ”Nu există altă opțiune altă opţiune în afară sesizării Curţii de Justiţie” Întrebat despre construcţiile de…
18/04/2022
Fara comentarii adaugate
Comisarul european pentru mediu se află luni și marți la București
Comisarul european pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, face luni şi marţi o vizita în România. Oficialul va avea întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi alţi membri ai Guvernului, arată un comunicat de presă al Comisiei Europene. „În cursul vizitei sale, comisarul european va aborda diverse probleme de mediu din România, precum şi impactul resimţit în sectoarele…
12/04/2022
Fara comentarii adaugate
Garda de Mediu anunță: Proprietarii care nu elimină ambrozia de pe terenurile lor riscă amenzi uriașe!
Garda Naţională de Mediu avertizează că ambrozia trebuie eliminată de pe toate terenurile intravilane sau extravilane, precizând că sancţiunile pentru nerespectarea legii pot ajunge până la 20.000 de lei. „Popular i se spune iarba pârloagelor sau iarba pustiei, iar în oraşe este cunoscută ca ambrozia, buruiana care poate provoca alergii severe, dacă este lăsată să se răspândească. Pentru evitarea instalării şi…
07/04/2022
Fara comentarii adaugate
Incendiile de vegetaţie pun în pericol sistemul de distribuţie a energiei electrice
Mai multe incendii de vegetaţie, preponderent din zonele rurale, produse în ultima perioadă, au afectat reţelele de distribuţie a energiei electrice operate de compania Delgaz Grid. Incendiile necontrolate de vegetaţie afectează atât funcţionarea sistemului de distribuţie, cât şi integritatea acestuia, având un impact negativ asupra consumatorilor, atrage atenția compania, într-un comunicat. Cel mai recent eveniment a avut loc în data de…
01/04/2022
Fara comentarii adaugate
Incendiile de pădure au înregistrat un număr recod în primul trimestru al anului
Incendiile de pădure au înregistrat un recod negativ în primele trei luni ale anului. Astfel, în fondul forestier de stat administrat de Romsilva, s-au înregistrat 240 de incendii, care au afectat circa 1.916 hectare, în creștere față de perioada similară a anului trecut, când s-au înregistrat 56 de incendii în fondul forestier de stat, suprafața afectată în primele trei luni ale…
31/03/2022
Fara comentarii adaugate
Pentru a împiedica tăierile ilegale de lemn, un deputatul USR solicită includerea sitului Bârnova Repedea din judeţul Iaşi în lista ariilor naturale protejate
Deputatul Filip Havârneanu a precizat, într-un comunicat de presă, că a trimis o adresă MMAP în care a solicitat includerea sitului Bârnova Repedea în lista ariilor naturale protejate. “Orice cale legală împotriva tăierilor ilegale de lemn trebuie folosită. Iniţiativa mea a plecat de la anunţul MMAP care supune dezbaterii publice proiectul privind actualizarea Listei de consolidare a ariilor naturale protejate din…
29/03/2022
Fara comentarii adaugate
14 angajați ai Ocolului Silvic Poieni sancționați pentru jaf din pădurile statului
Corpul de Control al Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA a luat la puricat timp de două luni Ocolul Silvic Poieni, acolo unde anul trecut, într-un interviu acordat echipei RECORDER, un silvicultor a denunțat tăieri ilegale și presiuni exercitate de silvicultori și oameni de afaceri pentru a fi încălcată legea. Echipa trimisă de la București, unde se află sediul central al Regiei…
23/03/2022
Fara comentarii adaugate
Luna plantării arborilor 15 martie – 15 aprilie
Circa 19 milioane de puieţi forestieri vor fi plantaţi în campania de împădurire de primăvară, în perioada 15 martie – 15 aprilie, în cadrul evenimentului intitulat Luna Plantării Arborilor, informează Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva. Acţiunile de împădurire se vor derula la nivelul direcţiilor silvice din întreaga ţară. „În cadrul Lunii Plantării Arborilor, ce are loc anual între 15 martie…
21/03/2022
Fara comentarii adaugate
Ca să stii! #Tăieri ilegale
În România suprafața acoperită de pădure a scăzut dramatic în secolul al XX-lea, ajungând azi la 29%. Astfel, ne aflăm sub media UE de 43% și considerabil sub capacitatea și optimul calculat pentru România de 45%. În prezent, suprafața împădurită este de 6.900.962 ha, circa jumătate fiind proprietate publică a statului sub administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva R.A., iar…
16/03/2022
Fara comentarii adaugate
Comisiile de Mediu și Ape din Senat acordă rapoarte favorabile legii care mută ariile protejate. Un alt fel de a spune : “Legalizare retroactivă a unor ilegalități!”
Comisiile pentru Mediu și Ape din Senat au adoptat rapoarte favorabile pentru proiectul PSD care permite mută ariile protejate pentru proiecte hidroenergetice, deși Consiliul Economic și Social (CES) s-a opus. Cele două două comisii, dominate de PSD și PNL, au fost de acord cu inițiativa legislativă a lui Cătălin Zamfir care va conduce la mutilarea a cel puțin trei parcuri naturale,…
15/03/2022
Fara comentarii adaugate
Se anunță un proiect de lege care să permită funcționarea hidrocentralelor construite în arii naturale protejate
Parlamentarii PSD au printre priorităţi modificarea cadrului legislativ în cazul unor hidrocentrale fără aviz de funcţionare, a anunțat purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea, citat de Agerpres. „Priorităţile PSD sunt cele referitoare la susţinerea programului de guvernare pe toate domeniile de activitate, începând cu economie, sănătate, agricultură şi aşa mai departe. Aceasta este prioritatea noastră şi sigur că sunt…
10/03/2022
Fara comentarii adaugate
De ce economia circulară este vitală pentru tranziția energetică
Economia circulară este un sistem care urmărește să profite la maximum de materiale, să mențină produsele în uz cât mai mult timp și să le proiecteze pentru a fi reciclate, eliminând deșeurile. Este, de asemenea, un pilon vital al tranziției energetice. Potrivit unei analize publicată în World Economic Forum, transformarea sistemului nostru economic actual este atât o provocare descurajantă, cât și…
10/03/2022
Fara comentarii adaugate