Blog
Ministerul agriculturii demarează activități de stimulare a precipitațiilor în zonele cu risc de secetă

Ministerul agriculturii demarează activități de stimulare a precipitațiilor în zonele cu risc de secetă

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a demarat o nouă etapă a activității experimentale de creștere a precipitațiilor în zonele cu risc de secetă. Astfel, până pe  15 mai 2022 se va desfășura etapa 2022 a „Programului pentru creșterea/uniformizarea precipitațiilor în regiunile Banat, vestul Olteniei, sud-estul și nord-nord-estul României”.

”Efectele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai evidente în România. Avem zone în care cantitățile de precipitații sunt insuficiente și cauzează instalarea secetei, în timp ce în alte regiuni căderile de grindină pun în pericol munca fermierilor. Prin continuarea și extinderea programelor de combatere a fenomenelor meteo extreme ne propunem să creștem suprafața agricolă protejată. Aceste măsuri, alături de programul de reabilitare și extindere a sistemului de irigații și cel privind modernizarea sistemului de desecare, sunt menite să ofere fermierilor condiții cât mai bune pentru a continua să obțină producții la un nivel ridicat” a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.

Activitățile de creștere a precipitațiilor în zobele cu risc de secetă se vor derula, în această etapă, pe Aeroportul Internațional Craiova și pe Aeroportul Internațional Iași, în funcție de condițiile meteo-climatice din aceste regiuni. Acțiunea va începe în regiunea  Moldovei, în zonele cu potențial agricol din județele Iași, Botoșani, Suceava, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați pe o suprafață totală de aproximativ 2 milioane ha, și va continua în zilele următoare în regiunile Munteniei și Olteniei, în zonele cu potențial agricol din județele Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj și Mehedinți pe o suprafață de aproximativ 1,8 milioane ha.

Această activitate se efectuează utilizând metoda aviației, iar intervențiile active în atmosferă pentru stimularea precipitațiilor se vor face utilizând torțe pirotehnice și cartușe ejectabile, ambele glaciogene și higroscopice.

Aeronavele utilizate în acest experiment sunt de tipul Beechcraft King Air C90, echipate și omologate pentru activități de intervenții active în atmosferă, dotate cu două casete cu 96 de cartușe ejectabile pe casetă de tip – Loza 30  (cu iodură de argint -AgI sau clorură de calciu- CaCl2) și două sisteme acroșate pe aripi de torțe pirotehnice neejectabile având 36 de cartușe pe fiecare sistem, de tip  Loza  150 (cu iodură de argint -AgI sau clorură de calciu- CaCl2). Cartușele pot fi utilizate în stimularea precipitațiilor din norii reci și calzi, în funcție de condițiile meteorologice.

Datele despre evoluția vremii sunt furnizate de Administrația Națională de Meteorologie, prin radarele de la Bârnova și Craiova,  ce deservesc cele două areale de interes pentru acest experiment.

surse: greenreport, foto

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x