Blog
Sprijin pentru împădurire și creșterea suprafețelor împădurite – Last call 28 feb 2022

Sprijin pentru împădurire și creșterea suprafețelor împădurite – Last call 28 feb 2022

Ajutor de stat pentru împăduriri – 2021.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat potenţialii beneficiari că, în perioada 15 septembrie 2021 – 28 februarie 2022, se primesc cereri de sprijin pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite.

Mai exact, este vorba despre sesiunea 6/2021, aferentă Măsurii 8, Submăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite”, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Alocarea financiară pentru sesiunea 6/2021 este de 6.537.930 euro.

Completarea cererii de sprijin se realizează online şi se depune pe suport de hârtie la Centrele Judeţene APIA sau al Municipiului Bucureşti.

Aplicaţia electronică M8 pentru depunerea online a cererii de sprijin va putea fi accesată din pagina principală a site-ului APIA şi este însoţită de instrucţiuni de utilizare.

Potenţialii beneficiari parcurg următoarele etape premergătoare depunerii cererii de sprijin:

  • identificarea cu sprijinul APIA a suprafeţelor care urmează a fi împădurite, elaborarea proiectului tehnic de împădurire de către persoane fizice sau persoane juridice de specialitate atestate (costurile aferente acestor servicii se vor plăti la prima cerere de plată)
  • obţinerea avizului Gărzii Forestiere pentru proiectul tehnic de împădurire
  • în vederea avizării, proiectul tehnic de împădurire se depune la Garda Forestieră cu cel puţin 10 zile înainte de încheierea perioadei de depunere a cererilor de sprijin la APIA

Solicitantul sprijinului financiar trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în schema de ajutor de stat şi detaliate în Ghidul Solicitantului.

Prin această schemă se acordă sprijin financiar pentru înfiinţarea de plantaţii forestiere, respectiv realizarea de trupuri de pădure şi perdele forestiere de protecţie.

Sprijinul financiar, acordat ca valoare fixă, este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole, sub forma a două prime.

Prima de înfiinţare a plantaţiilor forestiere (Prima 1), care acoperă inclusiv costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire – acordată pentru toţi beneficiarii schemei şi Prima anuală (Prima 2), pentru o perioadă de 12 ani, pentru acoperirea costurilor de întreţinere şi îngrijire a plantaţiei forestiere şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi – acordată în funcţie de categoria de beneficiar şi tipul de teren.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x