Blog
Traficul ilegal de deșeuri, în primul semestru al anului 2023, în creștere cu 180% față de perioada similară a anului anterior

Traficul ilegal de deșeuri, în primul semestru al anului 2023, în creștere cu 180% față de perioada similară a anului anterior

Peste 2.773 de tone de deșeuri, pentru care șoferii nu dețineau documente de transfer conform prevederilor legale, s-au descoperit, în primele 6 luni ale anului, în urma controalelor efectuate în punctele de frontieră.

În comparație cu perioada similară a anului 2022, când au fost descoperite 988 de tone de deșeuri, se înregistrează o creștere cu 180%, fapt datorat măsurilor dispuse la nivel național privind problematica deșeurilor, transmite Inspectoratul General al Poliției de Frontieră printr-un comunicat.

„La nivelul Poliţiei de Frontieră Române au fost întreprinse acţiuni în colaborare cu reprezentanţii Gărzii de Mediu în vederea prevenirii introducerii în ţară a unor transporturi de deşeuri, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, procedându-se la verificarea şi controlul mijloacelor de transport, precum şi la monitorizarea specifică în zona de competenţă”, precizează sursa citată.

Conform IGPF, în primul semestru al anului, fie în intervenţii punctuale, fie în cadrul unor acţiuni de amploare, desfăşurate în colaborare cu Garda Naţională de Mediu şi Direcţia Generală a Vămilor, au fost oprite la intrarea în ţară mai multe transporturi cu peste 2.773 tone constând în: metale, textile/îmbrăcăminte, sticlă, plastic, carton şi hârtie, mobilier, acumulatori și componente auto.

sursa: stiriverzi

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] Citiți și articolul: Traficul ilegal de deșeuri, în primul semestru al anului 2023, în creștere cu 180% față de per… […]

1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x