Blog
64% din Europa se află sub avertizare sau alertă de secetă

64% din Europa se află sub avertizare sau alertă de secetă

Potrivit celui mai recent raport al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei, intitulat „Secetă în Europa – august 2022”, care prezintă o evaluare actualizată bazată pe datele și analizele Observatorului european al secetei, situația privind seceta rămâne gravă în multe regiuni ale Europei.

Evoluția și impactul secetei prelungite din UE confirmă situația îngrijorătoare din iulie 2022: pe 47 % din teritoriul UE încă se îndeplinesc condiții de avertizări meteo, ceea ce înseamnă că precipitațiile au fost mai mici decât de obicei, iar umiditatea solului este deficitară, iar 17 % din UE este în stare de alertă, ceea ce înseamnă că și vegetația și culturile prezintă efectele negative ale secetei. Cumulativ, 64 % din Europa se află sub avertizare sau alertă, ceea ce contribuie, de asemenea, la extinderea pe scară largă a zonelor aflate în pericol de incendiu, în întreaga UE.

Combinația dintre seceta severă și valurile de căldură a creat un stres fără precedent asupra nivelului apei în întreaga UE. Constatăm că ne confruntăm, în prezent, cu un sezon al incendiilor de vegetație cu mult peste medie, cu un impact important asupra producției vegetale. Schimbările climatice sunt, fără îndoială, din ce în ce mai vizibile în fiecare an; Comisia Europeană și oamenii săi de știință depun eforturi neobosite pentru a cartografia și a studia această criză cu ajutorul celor mai bune tehnologii disponibile, atât din spațiu, cât și de pe teren, și conduc eforturile de protejare a mediului nostru și a cetățenilor noștri în situații de urgență”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

Stresul cauzat de lipsa apei și decăldură accentuează în mod semnificativ perspectivele negative privind randamentul culturilor de vară, astfel cum se raportează în Buletinul MARS al JRC din august 2022. Previziunile actuale privind randamentul la nivelul UE pentru porumbul boabe, boabele de soia și floarea-soarelui sunt următoarele: cu 16 %, 15 % și 12 % sub media pe 5 ani. Deficitul grav de precipitații a afectat aproape toate râurile din întreaga Europă, cu un impact negativ asupra sectorului energetic, atât asupra hidrocentralelor, cât și asupra sistemelor de răcire ale altor tipuri de centrale electrice, precum și asupra transportului fluvial. Mai multe state membre ale UE au luat măsuri de restricționare a aprovizionării cu apă, deoarece aprovizionarea cu apă încă poate fi compromisă în săptămânile următoare. În lunile următoare, până în noiembrie 2022, în regiunea euro-mediteraneeană de vest este probabil ca vremea să fie mai caldă și mai uscată decât de obicei. În ultimele zile, precipitațiile au atenuat condițiile de secetă în unele regiuni ale Europei, dar au adus noi provocări deoarece, în unele zone, s-au manifestat sub forma unor furtuni severe.

Potrivit experților JRC, seceta actuală pare să fie în continuare cea mai gravă din ultimii cel puțin 500 de ani. Datele finale de la sfârșitul sezonului vor confirma această evaluare preliminară.

sursa: greenreport, foto
0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x