Blog
Dunărea a ajuns la 39%, față de media multianuală a lunii  iulie / Situația hidrometeorologică din prezent / Măsurile luate de autorități

Dunărea a ajuns la 39%, față de media multianuală a lunii iulie / Situația hidrometeorologică din prezent / Măsurile luate de autorități

Debitul Dunării, la intrarea în țară (secțiunea Baziaș), a ajuns la 2.100  m3/s, sub  media  multianuală a lunii  iulie  (5350 m3/s), ceea ce reprezintă 39% din debitul mediu, se arată într-o informare realizată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

În aval de Porțile de Fier, debitele vor fi, de asemenea, în scădere. Nivelul la Cernavodă este de -98 cm, cu o diferență de 64 cm până la Treapta I de restricții (-162 cm), se preciează în document.

În privința debitelor râurilor, acestea vor fi, în general, staționare în următoarele 24 de ore, exceptând cursul inferior al Mureșului, unde vor fi în ușoară scădere, conform buletinului hidrologic informativ elaborat de specialiștii de la Centrul Național de Prognoze Hidrologice.

În această perioadă, debitele medii zilnice se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli mai mici de 30%.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) actualizează în permanență informațiile, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice. În prezent, sunt în vigoare atenționări meteorologice ce vizează val de căldură în intensificare și disconfort termic accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind, în general, pragul critic de 80 de unități.

Pentru perioada 22 – 23 iulie

COD GALBEN – în 23 de județe (MM, BN, CJ, BH, AR, CS, MS, HD, AB, SB, GJ, VL, AC, DB, PH, BZ, VN, CL, BR, GR, GL, TL, CT și în București, temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, cele minime fiind de 18 – 20 de grade.

COD PORTOCALIU – În Banat, Crișana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei și în vestul Maramureșului (respective județele SM, SJ, BH, AR, TM, CS, MH, DJ, OT, TR), după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38 – 40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20 – 22 de grade.

Pentru perioada 24 – 25 iulie

COD GALBEN – valul de căldură va persista în regiunile sudice și sud-estice (CS, GJ, VL, DB, AG, PH, BZ, VN, GL, TL), cu temperaturi maxime între 35 și 37 de grade.

De marți (26 iulie), valul de căldura se va extinde din nou și va cuprinde cea mai mare parte a țării.

COD PORTOCALIU – Duminică, în Oltenia, Muntenia și în sud-vestul Dobrogei (MH, GJ, VL, OT, AG, DB, TR, PH, BZ, BR, IL, CL, CT) și în București, după-amiaza, se vor înregistra valori termice de 38 – 40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20 – 22 de grade

În jumătatea de nord a țării, după orele amiezii, local, vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice.

Măsuri luate pentru prevenirea propagării incendiilor în păduri şi plantații:

Intensificarea patrulărilor la lizierele pădurilor de către personalul de teren al ocoalelor silvice din raza de activitate a fiecărei gărzi, cu precădere în zonele limitrofe miriștilor, păşunilor şi fâneţelor, în vederea prevenirii propagării incendiilor în interiorul pădurii. O atenţie deosebită va fi acordată protecţiei la foc a lizierelor pădurilor tinere (plantaţiile şi regenerările naturale din fondul forestier, plantaţiile din perimetrele de ameliorare), mai ales acolo unde, şi în anii trecuţi, s-a manifestat fenomenul de incendiere a vegetaţiei uscate și a miriștilor. În plus, pentru a descuraja acest fenomen de incendiere este necesar ca persoanele care dau foc vegetației uscate să fie identificate și să fie comunicate autorităților competente (Garda de Mediu, Poliție, APIA) în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Executarea sau întreținerea unor zone de protecţie la foc în zonele vulnerabile, prin curățarea de resturi vegetale a șanțurilor de minim sanitar sau, în funcție de posibilități, a unor benzi perimetrale de 6-8 metri lăţime, situate între plantaţie şi terenul agricol.

Asigurarea coordonării, comunicării între serviciul de permanenţă de la sediul gărzii forestiere cu serviciile de permanenţă instituite la sediile ocoalelor silvice şi cu dispeceratul ISU. În cazul nedorit al apariţiei unor incendii de pădure, se va lua legătura cu Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din teritoriu, precum şi, după caz, cu Instituţia Prefectului şi cu personalul desemnat al unităţilor administrativ-teritoriale, astfel încât să se poată interveni în mod operativ şi eficient la stingerea acestor incendii, inclusiv cu formațiuni de pompieri voluntari şi la monitorizarea şi raportarea corespunzătoare a acestora.

Asigurarea, prin personalul din subordine, a monitorizării permanente a incendiilor declanşate, până la lichidarea totală a acestora şi transmiterea operativă a datelor, în conformitate cu prevederile în vigoare.
Suprafețele de pădure şi, în special, plantațiile din fondul forestier naţional şi din perimetrele de ameliorare care au fost afectate de incendii, vor fi monitorizate şi după lichidarea incendiului, astfel încât estimarea pierderilor să fie corect efectuată, iar suprafețele goale rezultate în urma producerii incendiilor să fie incluse în clasa de regenerare, urmând a fi reîmpădurite în termenul legal.
De asemenea, ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna TÁNCZOS, a transmis în cursul acestei dimineți, tuturor prefecturilor din țară, rugămintea de a dispune autorităților publice locale următoarele măsuri:

  • la nivelul comunităților locale să atenționeze populația pentru a nu utiliza focul deschis pentru curățarea de vegetație ierboasă a pajiștilor și a terenurilor agricole de pe care s-au recoltat cerealele, întrucât aceasta constituie la acest moment combustibil deosebit de inflamabil, iar incendiul astfel produs ar putea scăpa ușor de sub control;
  • să atenționeze populația din comunitatea locală care își petrece timpul liber în mijlocul naturii prin folosirea grătarelor la marginea fondului forestier, asupra riscului de declanșare a incendiilor de vegetație;
  • să atenționeze populația locală care se ocupă cu recoltarea fructelor de pădure și a ciupercilor cu privire la riscul folosirii focului deschis în fondul forestier;
  • să colaboreze cu personalul silvic în cazul producerii incendiilor de vegetație.

Puteti citii si articolul: Debitul Dunării la intrarea în ţară, de aproape 2,5 ori mai mic decât media lunii iulie

sursa: g4media
0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x