Blog
Membrii comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament au aprobat, luni, proiectul de buget al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) pentru anul 2023

Membrii comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament au aprobat, luni, proiectul de buget al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) pentru anul 2023

Pe marginea proiectului de buget destinat Ministerul Mediului au fost depuse 29 de amendamente, toate fiind admise.

“Compensaţiile Natura 2000 se bazează pe un studiu făcut de specialişti în ceea ce priveşte perioadele de restricţie, tipul de restricţie de pădure şi variază între 10 euro pe hectar până la 100 – 150 de euro pe hectar, în funcţie de tipul de restricţie şi perioada restricţionată. Trebuie ştiut faptul că Natura 2000 înseamnă o interdicţie totală. Interdicţia totală este de exploatare a masei lemnoase. Suma totală disponibilă în momentul de faţă sub formă de credite de angajament este de 200 de milioane de lei pentru anul 2023. Intenţionăm să transformăm această sumă în credite bugetare în a doua parte a anului. Cu privire la inundaţii, am crescut de la 112 milioane de lei, anul trecut, la 134 de milioane anul acesta”, a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos, la dezbaterile pe buget din comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament

Acesta a menţionat, totodată, că au fost inventariate programele derulate prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), iar în 2023 vor fi majorate sumele alocate acestora.

“Din bugetul rectificat al AFM avem deschis descris programele “Rabla Clasic” şi “Rabla Plus”, până la 31 ianuarie (2023, n.r.). Chiar astăzi am avut o discuţie lungă cu conducerea AFM, am inventariat programele care sunt în derulare şi ne pregătim pentru programele de anul viitor. Anul viitor vom creşte sumele alocate pentru maşinile electrice, vom deschide o sesiune pentru flote comerciale, vom deschide încă o sesiune de proiecte pentru fotovoltaice, case. Acolo mergem pe o descentralizare şi un buget de 3-4 miliarde de lei, astfel încât să trecem de la 45.000 de dosare la peste 100.000 de dosare şi să sprijinim cetăţenii. Căutăm surse de finanţare suplimentare din fondurile europene, astfel încât să putem suplimenta bugetul gestionat de AFM şi venim şi cu celelalte programe, care sunt deja clasice şi le păstrăm, cel puţin în cazul AFM”, a subliniat ministrul de resort.

Ministerul Mediului are prevăzute, în 2023, credite bugetare de 3,856 miliarde lei, în creştere cu 72,48%, faţă de anul anterior, respectiv credite de angajament în valoare de 22,957 de miliarde lei, mai mult cu 30,71%, raportat la perioada de referinţă.

În categoria cheltuielilor de personal există credite bugetare de 414,474 milioane de lei, în plus cu 7% faţă de execuţia preliminată din anul anterior, iar la “Bunuri şi servicii” valoarea bugetată este de 207,027 milioane de lei (+12,46%).

Guvernul a aprobat, joia trecută, proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2023.

Bugetul pentru anul viitor este construit pe o prognoză de PIB nominal de 1.552,1 miliarde de lei, cu o creştere reală de 2,8%, dar şi pe o descreştere a deficitelor, respectiv deficitul de cont curent scade la 8,5% de la 8,8%, iar deficitul public – la 4,4% din PIB de la 5,7%.

AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Preda)
0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x