Blog
Încărcător comun pentru dispozitivele mobile din 2024

Încărcător comun pentru dispozitivele mobile din 2024

Până la sfârșitul anului 2024, toate telefoanele mobile, tabletele și camerele digitale vândute în Uniunea Europeană vor trebui să fie echipate cu un încărcător comun USB de tip C. Începând cu primăvara anului 2026, obligația se va extinde la laptopuri.

Noua lege, adoptată marți în plen cu 602 voturi pentru, 13 împotrivă și 8 abțineri, face parte dintr-un efort mai amplu al Uniunii Europene de a reduce deșeurile electronice și de a le permite consumatorilor să facă alegeri mai durabile.

Potrivit noilor norme, consumatorii nu vor mai avea nevoie de un încărcător diferit de fiecare dată când achiziționează un nou dispozitiv, deoarece vor putea utiliza un singur încărcător pentru o gamă largă de dispozitive electronice portabile mici și mijlocii.

Indiferent de producătorul lor, toate telefoanele mobile noi, tabletele, camerele digitale, căștile și căștile cu microfon, consolele video portabile și difuzoarele portabile, cititoarele electronice, tastaturile, mouse-urile, sistemele portabile de navigație, căștile intraauriculare și laptopurile reîncărcabile prin cablu cu fir, care funcționează cu o putere de alimentare de până la 100 de wați, vor trebui să fie echipate cu un port USB de tip C.

Toate dispozitivele care permit încărcarea rapidă vor avea acum aceeași viteză de încărcare, permițându-le utilizatorilor să le încarce la fel de repede, indiferent de încărcătorul utilizat, atâta timp cât este compatibil.

Încurajarea inovării tehnologice

Pe măsură ce încărcarea fără fir va deveni mai răspândită, Comisia Europeană va trebui să armonizeze cerințele de interoperabilitate până la sfârșitul anului 2024, pentru a evita un impact negativ asupra consumatorilor și a mediului. Astfel, va dispărea așa-numitul efect de „blocaj” tehnologic, prin care un consumator devine dependent de un singur producător.

O mai bună informare și alegere pentru consumatori

Etichete speciale vor informa consumatorii despre caracteristicile de încărcare ale noilor dispozitive și le vor permite să vadă mai ușor dacă încărcătoarele lor existente sunt compatibile. De asemenea, cumpărătorii vor putea să aleagă în cunoștință de cauză dacă să cumpere sau nu un nou dispozitiv de încărcare împreună cu un produs nou.

Aceste noi obligații vor conduce la reutilizarea unui număr mai mare de încărcătoare și vor ajuta consumatorii să economisească până la 250 de milioane de euro pe an la achizițiile inutile de încărcătoare. În Uniunea Europeană, încărcătoarele aruncate și neutilizate reprezintă aproximativ 11 000 de tone de deșeuri electronice pe an.

sursa: green report

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x